miercuri, 1 septembrie 2010

Sa-ti dau in dar Romania noastra sau lungul drum spre casa

Acum 10 ani cand in urma imprejurarilor prietena mea a plecat sa munceasca pe bani europeni imi exprimam golul sufletesc unei cunostinte care gasind nevoia de a ma incuraja mi-a oferit parerea ei subiectiva:stai linistita peste o vreme nici nu te va mai cunoaste,se va schimba.. ai sa vezi tu.Incercam sa o contrazic argumentand cu prietenia,lungimea de unda,dezinteresul material si potrivirea spirituala...dar nimic n-o putea intoarce din convingerea ei.Nu cred in schimbarea totala a unui om,nu structural,nu conceptual.cei care pleaca sa munceasca :afara" nu se transforma.ii simtim mereu grabiti pt ca acolo au invatat ca timpul trebuie pretuit si ca fiecare ora de munca in plus ii aduce siguranta traiului,cu siguranta devin mai intoleranti fata de marlania,birocratia,nesimtirea,indolenta  de aici,probabil au mai putin timp pentru "chestii" spirituale,uneori adopta o atitudine superioara fata de cei de acasa si asta doar in situatia cand uitam sa-i intrebam cat sufera ,straini printre straini ,cat  din vanitatea lor sacrifica facand munci mai prejos de pregatirea lor,cat din sufletul lor e acolo...cat aici fluierand a doina si negasindu-si linistea.Dar nu,nu se transforma...atata timp cat aroma unui cozonac inca le trezeste nostalgii,atata timp cat in lume se mandresc ca-s romani chiar cu riscul sa fie intrebat;la voi sunt semafoare?,nu se transforma ci doar isi modifica" scara valorica" isi schimba prioritatile si cu siguranta isi ascut anumite simturi.Deunazi verisoara mea impreuna cu sotul si cele doua fete cucuiete(una nascuta "acolo") au revenit in Romania intr-un mini-concediu dupa 7 ani de "lipsa balcanica" sa-si rezolve niscai probleme personale.Dupa 3 zile de mers cu masina(personala) au ajuns cu bine(slava Domnului) obositi,dornici de o baie si de-un pat tare-moale cum o fi,aici pe plaiuri mioritice.Impresii? Ce rau am mers prin Romania(de parca eu nu stiu diferenta dintre leganat si zdruncinat),ce soferi nebuni si nesimtiti pe aici...ce urat mi-a raspuns o femeie la banca cand m-am dus sa schimb euro( cred ca de zambit nici nu s-ar fi pus problema)..ce mizerabil orasul(de parca eu nu sunt parte din el....?).IMPRESII....veridice de altfel.Intorcand moneda(intr-o chinuita incercare de echilibrare a proastei impresii) sa spun ca fetele care probabil vazusera animale domestice doar in carti si fructe doar in supermarcheturi au fost fericite sa se joace in praful ulitei,ca tatal a fost incantat sa-si reaminteasca momentul taierii porcului(pastrat in asteptare),ca si baia in lighean a curatat epiderma...ca verisoara mea s-a bucurat cat a putut de ipostaza de musafir( dupa spusele ei pun-te masa,scoala masa) usurata de grijile zilnice macar si pentru putin timp...sa spun...Drumul de intoarcere s-au hotarat sa-l inceapa noaptea(pe motiv ca e mai putin aglomerat).Ne-am pupat,ne-am promis sa tinem legatura..si au plecat pregatiti moral pentru lungul drum spre casa,spre rostul lor, dar dupa o ora telefonul a sunat strident in noapte(de obicei ma sperie telefonul in noapte,vesti bune nu-mi poate aduce) si verisoara mea m-a anuntat alarmata si cumva bulversata ca undeva in orasul vecin l-i se oprise masina.N-aveau de ales decat sa se intoarca din drum .Cum sa va ajut:i-am intrebat?Nu poti trimite pe cineva sa ne tracteze inapoi?Sa zic ca poate am trezit un om din dulcele somn si l-am trimis in ajutor,sa zic ca atunci cand a ajuns acolo deja un binevoitor le oferea sfaturi pentru ca intelesese ca de fapt masina fusese alimentata "putin pe invers" cu lichid necorespunzator...sa zic ca un sofer de tir obosit si tarsit prin viata a primit lichidul otravitor in burdihanul trenului lui si a dat in schimb licoarea salvatoare...si toate astea la 2 din noapte,si treaba a mers ca unsa in stil romanesc- balcanic- saritor si inventiv? Si uite-asa "oamenii" mei si-au luat portia de Romanie...o parte mai gustoasa zic eu..si e doar parea mea subiectiva.Si au ajuns cu bine..mergand inainte si nu inapoi..in lungul drum...Va pup dragii mei acolo unde sunteti...

luni, 23 august 2010

A clopotit bai,a clopotit...


Intr-o duminica ce parea ca leneveste pe sufletul si mintea mea am fost invitata la Dunare(care dupa ce a strabatut locuri cu mai multa speranta ajunge si in dreptul Galatiului fara nici un strop de Strauss in ea,incrancenata si tulbure)la un gratar,plaja si eventual un pescuit mai mult decat amator.Mai de voie,mai de nevoia de a scapa de o zi din care nu eram in stare sa ma aleg cu nimic,intr-o inertie  sociala am ajuns in acel loc "splendid"prin gratuitatea lui.Dupa ce ne-am desfatat stomacurile(ca doar fericirea cica ar trece pe acolo,dar oare cat sta?) eu una am ales umbra in locul soarelui pistruiat si basicat de pe spate si mi-am intins patura sub plopii tineri incercand sa gasesc linistea dincolo de muzica de gratar.Am atipit.Si prin somn am auzit un clopotel care anunta amicului meu mai mult decat amator ca mamaliga vanilata e pe gustul unui guvid(incercasem eu sa ghicesc in gand)dar unditele(exclusiv made in china)nu vroiau sa le ghicesc secretul din apa.Imi venise sa strig:a clopotit bai,a clopotit...dar am tacut si zambit amintirilor doar de mine stiute......
Aveam 15 ani(mandra ca intrasem la liceu cu 9 si ceva,desi aveam a-l incheia cu mult mai putin,dar asta nu stiam pe atunci)si tata a decis ca merit sa merg cu el intr-o aventura in Delta Dunarii alaturi de alte 8 persoane(6 adulti si 2 copii) pe canalul Chilia.Asa ca pregatiti pana in dinti cu tot ce era necesar(dar absolut tot) pentru o sedere de 10 zile intr-o zona nepoluata de civilizatie,incantator de razletita pe canalul coborator,urcaram bagajele in pasagerul de Tulcea si spre incantarea mea de copil nestresat de spatiu,timp si prea mult simt civic am constatat ca ocupasem jumatate din suprafata holului vaporului cu bagajele noastre multifunctionale si impetuos necesare.Era 1 septembrie,a doua zi dupa un cutremur nocturn care ne fisurase peretii apartamentului dar nici nu clintise dorinta de aventura si organizarea militareasca a tatalui meu.Era cald desi vara era deja in ilegalitate.Drumul pana la tulcea a trecut neobservat,ne grabeam sa ajungem pentru ca dupamiaza trebuia sa schimbam alt vapor care ne ducea pana in Chilia si trambalatul bagajelor  era lacom de timp.Totul a mers comform planului bine stabilit de cei 4 barbati vechi prieteni si colegi de munca,si dupa o noapte in Chilia(un loc saracacios dar aparent in oarece modernizari) imbarcati intr-o salupa inchiriata am pornit in cautarea "locului".Ne-am debarcat pe o insulita  ca un colt de rai,un inceput de lume,o poienita strajuita de un copac secular si inconjurata de arbusti micuti prin care salbaticiunile creasera un labirint de drumuri ce scapa logicii umane.Corturi intinse,foc apris ce nu s-a mai stins pe timpul sederii noastre si care era pretiosul ajutor pentru mancare,lumina si caldura in noptile tradatoare verii si mijloc in taifasul se seara dupa intamplarile zilei si de aduceri aminte.Peste prins si aruncat in oala burtoasa cu zarzavaturi  urbane si apa de Dunare sau prajit in tigaia pofticioasa de plachie ori intins pe gratarul incantat de prospetime...ce mai, nici o zi nu ducea dorul prazii pentru care batusem atata drum de ape.Iar noaptea tarziu inainte de odihna binemeritata barbatii aruncau momeli scarbave pentru somnnul-insomniac puturos si flamand si atasau capcanei clopotei pentru "alarma."Nu era noapte in care sa nu clopoteasca si in care barbati amortiti de Ene si de-un pahar de vin bun sa nu tasneasca(in chiloti) din corturi inviorati de gandul prazii si strigand...A CLOPOTIT BAI...A CLOPOTIT...Ieseam si eu(ghizuroi neobosit) sa vad minunea si sa mai privesc inca o data luna si Calea Lactee...apoi adormeam multumita..urma inca o zi din oda fericirii.Aventuroasa a fost si intoarcerea si multe multe s-au mai intamplat dar nu vreau sa lungesc povestea,bucuria insa ne-a ramas mult timp in suflet si din cand in cand ne aninteam spunand...a copotit bai a clopotit...Dupa 16 ani de atunci pentru tatal meu a mai cloptit o data de dincolo din nestiut un clinchet doar de el auzit si s-a grabit sa nu piarda somnul,cel mai mare si concret somn iar eu am ramas cu clopoteii in suflet tresarind in amintiri

sâmbătă, 14 august 2010

Sarbatoarea Sfinta Maria

Anii '80,vara,cald,bunici,vacanta fara carti,caiete,note si profesori cu asteptari marete,fara nesuferita uniforma,bentita si matricola.Abia uitate si deja apropiindu-se amenintator.Dar la naiba cu ele...iuhuuu...inca e vacanta,soare,fructe,fluturi,flori,puisori,rochite inflorate facute pe masura de o croitoreasa de tara batrana si cu meseria invatata la domiciliu,poale-n brau cu mere culese direct de la sursa,ardei copti pentru care fierbeai si fasolica pentru asortare,strugurii timpurii promitand desfatul de mai tarziu,cartile dorite si nu impuse de la biblioteca micuta dar preaplina pentru vacanta mea,visarile de sub prunul de-un leat cu mine a carui fructe nu apucau sa se coaca pentru ca-mi era prea drag sa-l las in asteptarea toamnei...si sfanta mea Bunica.Fara ea n-ar fi existat copilarie si poate nici vacanta.S-ar fi scurs timpul egal fara sa stiu,fara sa cunosc verticalitatea si puterea unei femei.Pentru mine ea e sfanta Maria a tuturor timpurilor,trecuta prin razboi si saracie,casatorie de convenienta si nationalizare dar razbatand cu forta prin toate vartejurile vietii si iubind,iubind mereu.Credinta ei in dumnezeu era doar de ea stiuta,eram prea mica s-o intreb ce simte si ce crede(mi-ar fi placut sa mai invat si sa inteleg multe din sufletul ei dar prea tarziu a aparut curiozitatea la mine),dar o vedeam seara inchinandu-si  icoana cu rugi de ea stiute intr-o liniste sufleteasca pe care n-o patrundeam si care imi dadea impresia de transformare.Era IUBIREA,era poate ruga catre o alta MAMA care stia de asemeni ce inseamna sa pierzi un fiu iubit si ca toate lacrimile amare vor uda doar pamantul de peste el.In fiecare 15 august din toate vacantele petrecute la tara umplea un cos cu fructe,cele mai frumoase cele mai aromate si frumos pictate de soare,cu putinele dulciuri pe care le gaseai pe atunci in magazine si mergeam la biserica.Pentru mine era ca o sarbatoare a abundentei pentru ca ...,culmea,pe masura ce oferea bunatatile cosului ei eu primeam de la batranele alte fructe,alte dulciuri alte arome si alte culori si totusi acelasi soare.Pentru mine sarbatoarea aceasta a ramas in suflet o amintire dulce-zemoasa a cosului care pleca plin si se intorcea la fel dar altul,o sarbatoare a daruirii si primirii..si pentru mine cea de atunci asta insemna bucuria...poate IUBIREA...dar eu nu stiam inca...

vineri, 13 august 2010

Orice inceput e greu

Asa cum am spus orice inceput este greu,perceput ca o provocare,in cazul meu de persoana negativista simtit ca un semiesec de la start dar dorit in acelasi timp o reusita cat de mica pentrul propriul ego.de ce negativista?pentru ca intotdeauna am pus raul in fata, nu stiu de ce si ca urmare a carei educatii care s-a dorit a fi foarte sanatoasa din partea tatalui meu despre care am sa vorbesc mai tarziu cand voi fi pregatita dar care se pare ca n-a prins la mine asa cum nu prind multe,sau ca urmare a carei mosteniri genetice(interesant subiect)pe care o dobandim vrem nu vrem,sau poate astrele(zodia)nu ma ajuta de loc sau poate cine stie.ideea e ca pesimismul si o anumita inertie negativa m-a tinut mereu in loc sau in cel mai bun caz prin preajma,intr-o mediocritate fizica psihica si morala(ca sa citez un unchi destul de ciudat dar suficient de inteligent ca sa o ia putin razna),acea mediocritate care nu te lasa sa inaintezi pentru ca e calduta,nu te lasa sa risti pentru ca e comoda,nu te lasa sa ravnesti pentru ca e ca un baton cu cereale:),mic dar satios.De copil mi-am dat seama ca sunt cu un pas in urma fata de cei de varsta mea,nu neaparat intelectual(nu zau?) ci prin lipsa aspiratiilor,perspectivelor,dorintelor de progres interior si exterior,si aceasta constientizare m-a determinat sa ma retrag in scorbura mea gaunoasa de om modest:)),aproape sigura ca ''asta sunt si-aici ma termin''ca sa citez o prietena draga,dispusa sa ofer din mine exact atat cat m-i se cere,nimic in plus si poate cu mult mai putin.Dar acum sunt hotarata...am sa bat pe aici campii pana primesc pedeapsa sa n-o pot duce,si ma provoc singura si nesilita de nimeni la DESCHIDERE.